Cât de mult ți se mai devalorizează banii din buzunar, în România: inflația din iunie

de: Alexandru Puiu
20 05. 2022

Inflația din România crește pe zi ce trece și, în timp ce eforturile BNR de stabilizarea a monedei naționale în raport cu euro par să funcționeze, banii din buzunar își pierd semnificativ din valoare pe piața internă. Așa ajungi să cumperi semnificativ mai puține lucruri.

În urmă cu câteva zile, a ajuns online raportul BNR asupra inflației din luna mai. Cu această ocazie, am aflat și estimările referitoare la rata anuală a inflației IPC care urmează să crească luna viitoare. Practic, în următoarele săptămâni, ar trebui să ajungă până la 14,2%, dacă opinia experților Băncii Naționale se dovedește a fi adevărată.

Ce se întâmplă cu inflația din România și de ce

„Pe termen scurt, rata anuală a inflaţiei IPC este anticipată să avanseze până în luna iunie, când ar urma să atingă un maximum de 14,2%. Evoluţia va avea loc pe fondul presiunilor din partea costurilor de producţie (cu energia, materiile prime, transportul), exacerbate recent de invazia Rusiei în Ucraina, ceea ce a ocazionat o transmisie relativ accelerată a acestora asupra preţurilor de vânzare ale bunurilor şi tarifelor serviciilor din coşul indicelui CORE2 ajustat.

De asemenea, dinamica IPC va reflecta şi majorarea preţurilor la energia electrică şi gazele naturale în luna aprilie 2022, în condiţiile expirării măsurilor anterioare de compensare şi plafonare şi ale trecerii la noua schemă, care presupune condiţii de eligibilitate mai stricte. Totuşi, intensitatea acestor presiuni este apreciată a se diminua pe termen mediu, pe măsura disipării presupuse a efectelor asociate războiului”, se arată în raportul BNR.

În același document, se mai menționează un avertisment important legat de momentul expirării tuturor măsurilor de compensare și plafonare la energie electrică și gaze naturale. Practic, următorul dezastru energetic este programat în România în luna aprilie 2023. Din informațiile disponibile la ora actuală, atunci ar trebui să se materializeze ipoteza revenirii preţurilor energiei electrice şi ale gazelor naturale la niveluri contractuale actualizate (determinate pe baza mecanismelor pieţei liberalizate), detaliu pe care toți românii îl vor resimți pe factură.